Român prins în bombardamentele din Harkov - Focus Prima TV

Român prins în bombardamentele din Harkov

Printre bombe și atacuri ale rușilor, un român reușește să-i ajute pe ucrainenii din orașele devastate! Acum două zile a
scăpat ca prin minune după ce convoiul cu care a fost surprins de bombardamentele rușilor. S-a întâmplat la Harkov.

Daniel Țecu este un român din Spania și de câteva luni merge cu transporturi umanitare în Ucrina. A fost al 36 lea
transport și de data aceasta a văzut pericolul mai mult ca niciodată.

Pericolul este la tot pasul,la propriu. Rușii au minat extrem de multe case și școli și mai mult…

Daniel Țicu povestește cum a văzut apartamente spulberate iar la fiecare 5 minute un zgomot de război se aude.

Imediat cum a început războiul, Daniel, ajutat de prieteni a mers constant în Ucraina

Războiul din ucraina este o lecție de curaj și empatie dar și de scrificiu, mai spune voluntarul român. La Harkov, rușii continuă să bombardeze, iar cei care au rămas au nevoie de ajutor: medicamente , hrană, apă.

In subsolurile în care se ascund nu există lumină.Iar copii supraviețuisc cu greu… de 3 luni.

Total
0
Shares
Total
0
Share