România are 4 barocamere cumpărate după Colectiv

România are 4 barocamere cumpărate după Colectiv

Un medic român tratează la Târgu Mureş într-un spital privat pacienţi cu covid cu ajutorul medicinei hiperbare, şi spune că cei mai mulţi dintre pacienţi se simt foarte bine în urma tratamentului pe care îl fac atât în faza acută a bolii, cât şi post covid, pentru recuperarea pulmonară! Tratamentul costisitor nu este însă decontat de stat. Între timp cele patru barocamere pe care statul român le-a cumpărat după
incendiul de la Colectiv stau nefolosite, chiar dacă unii medici le-au cerut pentru pacienţii cu covid! Medicul Raed Arafat a explicat în exclusivitate jurnaliştilor Focus că este nevoie de mai multe date care să arate beneficiul pe termen lung al folosirii acestor dispozitive în cazul pacienţilor cu covid DAR
şi că încă nu avem specialişti special pregătiţi pentru a le utiliza!

Medicul Bogdan Cristian Ion spune că a tratat şi tratează în clinicile sale pacienţi cu covid atât în faza acută a bolii, cât şi pentru recuperarea pulmonară de după boală, în cazul celor care rămân cu sechele. Şedinţele se desfăşoară în barocamere, iar rezultatele sunt promiţătoare în cazul celor mai mulţi dintre pacienţi, spune specialistul. Ovidiu a făcut acest tip de terapie.

Practic, spune medicul, terapia ajută pacienţii să nu mai ajungă în secţiile de ATI, cu forme severe de covid şi ventilaţi mecanic.

Medicul Bogdan Ion a tratat peste 600 de pacienţi. A propus chiar Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca aceste şedinţe să fie decontate pentru pacienţi, având în vedere că terapia nu se face la stat şi o singură şedinţă costă 400 de lei. Surse din cadrul instituţiei ne-au spus însă că terapia hiperbară, pentru a putea fi decontată, trebuie să se afle în pachetul de servicii medicale de bază, lucru ce nu se
întâmplă acum.

Medicul ne-a explicat că va cumpăra totuşi un astfel de dispozitiv printr-un mecanism cu fonduri europene, însă va mai dura mult timp până va putea fi folosit pentru pacienţii cu covid.
Medicul Raed Arafat ne-a explicat însă că mai este nevoie de date care să arate beneficiul pe termen lung al folosirii barocamerelor în cazul pacienţilor cu covid.

În plus, spune şeful DSU, România încă nu are medici pregătiţi să folosească astfel de echipamente, însă acest lucru va fi remediat chiar anul acesta.

În plus, şeful DSU a mai explicat că baroamerele mobile sunt luate pentru situaţii de urgenţă, pentru deplasarea lor în cazul în care un pacient este într-o stare critică şi are nevoie imediat de susţinere prin camera hiperbară, pe o durată limitată, sau, în situaţia scafandrilor care au nevoie de aceste dispozitive în apropiere atunci când fac scufundări la mare adâncime.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt