România are cel mai mare preţ al energiei din Europa

România are cel mai mare preţ al energiei din Europa

PSD anunţă o taxă de solidaritate pentru companiile din domeniul energiei. Banii obţinuţi ar urma să fie folosiţi pentru compensarea facturilor cetăţenilor. Este doar una dintre noutăţile legislative pe care le pregătesc social-democraţii pentru iarna grea pe care o avem în faţă.

Ordonanţa de Urgenţă care pregăteşte noi măsuri în domeniul energiei este aproape gata, aşa că PSD a anunţat şi primele noutăţi. Astfel că toate companiile din domniul energiei vor plăti o nouă taxă de solidaritate, care va ajuta statul să acopere cheltuielile de compensare a facturilor.

Contul de solidaritate va fi deschis la Ministerul Finanţelor, iar de bani vor beneficia atât persoanele fizice, cât şi companiile. În lege apare şi un alt element de noutate: contingentarea.

Toate instituţiile sociale vor avea preţul la energie acoperit în totalitate, anunţă Mihai Tudose, iar în ceea ce priveşte compensarea, aceasta va fi una graduală. Vor fi prevăzute şi amenzi pentru companiile care nu livrează documentele de decontare în mai puţin de o lună.

Specialiştii spun însă că noile măsuri nu vor ajuta prea mult consumatorii finali. Ba din contră, de pe urma lor ar putea profita tot ,,băieţii deştepţi" din domeniu. Pe piaţa energiei, preţul megawatului cumpărat de România este cel mai mare din toată Europa. Iar supraimpozitarea companiilor din enegie nu va duce în nici un caz la scăderea tarifelor.

În tot acest timp, Spania vrea să profite de contextul actual şi să devină un hub energetic al continentului. Aşa că şi-a propus să construiască un gazoduct care să traverseze Pirineii spre Franţa. Oficialii europeni spun că se anunţă o iarnă extrem de dificilă, cum nu a mai fost până acum, din punct de vedere energetic.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt