România avea 5,128 milioane de pensionari la finele lui 2020; pensia medie lunară, 1.500 de lei

România avea 5,128 milioane de pensionari la finele lui 2020; pensia medie lunară, 1.500 de lei

Numărul mediu de pensionari înregistrat în România la nivelul anului 2020 este de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară s-a situat la 1.500 de lei, în creştere cu 16,1%, de la an la an, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Conform INS, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de persoane, în creştere cu 3.000 de persoane faţă de anul precedent.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.450 de lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).

Indicele pensiei medii reale faţă de anul precedent calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,2%.

. Comparativ cu anul precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 29.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 3.000. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi an, cu 16,1%, respectiv cu 16,3%.

Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,1%.

AGERPRES.RO

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt