România încearcă să asigure transportul cerealelor din Ucraina

România încearcă să asigure transportul cerealelor din Ucraina

O linie ferată uitată de autorităţile din România devine acum o rută importantă pentru asigurarea transportului de cereale
din Ucraina. Calea ferată dintre Republica Moldova şi portul Galaţi întră în reparaţii. Mai bine de 4 km de şine trebuie
complet schimbate. Pentru a grăbi lucrările au fost aduşi şi muncitori din alte judeţe. Peste 20 de milioane de tone de cereale sunt în depozitele din Ucraina. Oficiali de la Kiev cer ajutor ţărilor vecine pentru ca această marfă să poată fi distribuită. Altfel riscă să se strice şi se poate ajunge inclusiv la o criză alimentară

Linia ferată cu ecartament face legătura dintre Ucraina şi Galaţi, dar şi cu punctul de trecere al frontierei de la Giurgiuleşti din Republica Moldova. Mai bine de 30 ani această rută nu a mai fost folosită, acum se fac reparaţii majore, iar CFR a apelat la muncitori din alte judeţe.

Punerea în funcţiune a acestei porţiuni de drum ar putea asigura transportul cerealelor din Ucraina în Republica Moldova, către portul de mărfuri Galaţi. De acolo materia primă va fi preluată de vapoare de pe Dunăre.

Practic portul dunărean va deveni, alături de portul Constanţa unul dintre punctele importante pentru transportul şi stocarea
mărfurilor şi a materiilor prima venite din Ucraina. Sunt vizate, în prumul rând, exporturile de cereale din Ucraina către ţările din nordul Africii şi Orientul Apropiat, dar şi exporturi de produse şi metalurgice şi chimice.

Potrivit Ministerului Transporturilor lucrările de reparaţii ar costa peste 1000 de milione de lei, bani din bugetul CFR.
Linia ferată ar trebui să fie gata până la finalul anului, iar o dată pusă in funcţiune va ajuta si la disparitia cozilor de tiruri
cu cereale din vămi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt