România se vindecă – Focus Prima TV

România se vindecă

Miracolul Crăciunului își pune amprenta și asupra pandemiei de COVID-19. De câteva zile bune România înregistraează mai puține cazuri noi. De ieri și până azi s-au infectat cu virusul SarsCov2 3812 de oameni. Situația s-a îmbunătățit vizibil și în Capitală.

Sunt două săptămâni de când România nu a mai depășit șapte mii de cazuri zilnice de COVID-19. Azi au fost înregistrate 3812 infectări, un număr relativ mic dacă ne amintim de zilele în care ne confruntam cu peste 10 mii de îmbolnăviri.

Capitala a înregistrat azi un număr mult mai mic de cazuri noi. Dacă timp de mai bine de o lună erau
raportate zilnic peste o mie de infectări, acum s-au îmbolnăvit 537 de oameni.

În Brăila este o scădere considerabilă a ratei de incidență. Astfel că, județul a ieșit din zona roșie, iar rata a căzut la 2,94.

Ca situația să revină la normal trebuie ca toată lumea să respecte măsurile de protecție.

Total
0
Shares
Total
0
Share