Romania va atrage in acest an fonduri europene in valoare de 2,9 miliarde de euro

Romania va atrage in acest an fonduri europene in valoare de  2,9 miliarde de euro

România va atrage în acest an fonduri europene în valoare de 2,909 miliarde de euro, prin intermediul programelor operaţionale gestionate, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

De asemenea, începând din noiembrie 2019 şi până în prezent, România a atras per total fonduri europene în valoare de 4 miliarde de euro, dintre care o sumă de 1,1 miliarde de euro a fost atrasă în noiembrie şi decembrie 2019, potrivit Ministerului Fondurilor Europene.

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a menţionat că peste un miliard de euro din fonduri europene a fost alocat combaterii noului coronavirus.

În primii ani ai actualei perioade de programare, adică în anii 2014-2016, nu au fost atrase sume din fondurile alocate pentru perioada 2014-2020, se menţionează în comunicatul MFE.

"În anii următori, 2017-2019, au fost atrase sume de 1,94 miliarde euro/an. Dacă sunt luaţi în calcul şi primii ani ai perioadei de programare, atunci media sumelor atrase este de 973,87 milioane/an", potrivit Ministerului Fondurilor Europene.

În prezent, în cadrul tuturor programele de finanţare din fonduri europene sumele atrase au depăşit sumele planificate, conform cifrelor prezentate de MFE.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt