Românii nu se mai întorc din UK

Românii nu se mai întorc din UK

Românii care muncesc în Marea Britanie nu se mai întorc acasă de sărbători. Noile condiţii de călătorie din şi înspre UK îi obligă pe mulţi să îşi petreacă Craciunul singuri, printre străini. Atât autorităţile britanice, cât şi cele de la Bucureşti au decis să înăsprească condiţiile de intrare în cele două ţări. E nevoie de test PCR negativ şi chiar şi de carantină, în cazul celor nevccinaţi!

Începând de vineri, 10 decembrie şi până pe 8 ianuarie, oamenii care vin din ţări care se afla în afara Uniunii
Europene vor fi nevoite să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR. Însă, nici aşa nu vor scăpa de carantină. Singurii pe care îi ajută real un rezultat negativ sunt oamenii care prezintă dovada vaccinării.

Românii care muncesc în UK spun că le-au fost stricate toate planurile. Ar fi vrut să meargă acasă, în România, de
Crăciun.

Mulţi români deja vor să îşi vândă biletele de avion pe internet. Alţii cer informaţii de la conaţionali pe grupurile de socializare, fără să caute surse credibile. Şi, evident, aşa apar şi profitorii, care încearcă să îi păcălească oferindu-le teste sau diverse certificate falsificate.

Şi condiţiile de intrare în UK s-au schimbat. De azi, toţi cei care ajung în Marea Britanie şi au peste 12 ani trebuie să aibă un rezultat negativ pentru un test PCR sau antigen, chiar dacă sunt vaccinaţi. Cei care sunt nevaccinaţi, trebuie să îşi mai facă încă un test în ziua a doua a şederii lor în regat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt