Românii sunt în căutarea casei perfecte

Românii sunt în căutarea casei perfecte

Preţurile apartamentelor, fie ele vechi sau noi sunt într-o continuă crestere în majoritatea marilor oraşe din România.
Principala cauză este scumpirea materialelor de construcţii, spun dezvoltatorii imobiliari. In ciuda acestui fenomen,
romanii cumpără, iar lecţia pandemiei i-a învăţat pe cei mai mulţi să caute case, nu apartamente şi…cât mai aproape de
natură.

Piaţa imobiliară din România este într-o continuă dinamică şi pare că nu ţine cont de contextul actual pentru că interesul
oamenilor pentru achiziţionarea unei locuinţe noi este în creştere.

Iar cei care nu vor să apeleze la un credit ipotecar au varianta ratelor direct la dezvoltator. Plătesc mai mult, dar
proprietarii vor putea achita locuinţa mai repede.

Suma medie solicitată pentru un apartament, fie vechi sau nou, a ajuns, la 1.654 de euro pe metru pătrat util la finalul
lunii martie, faţă de 1.609 de euro pe metru pătrat în februarie.

Capitala a înregistrat un avans general de 2,4%. Preţurile au ajuns între 1.609 de euro pe metru pătrat util, până la 1.648
de euro pe metru pătrat. Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,9%.

În Braşov s-a înregistrat o creştere de 2,8% a preţurilor apartamentelor. De la 1.514 de euro pe metru pătrat util, pana la 1.556 de euro pe metru pătrat la finalul lui martie. Locuinţele din blocurile vechi au avut parte de o evoluţie pozitivă, de un avans de 0,8%, de la 1.453 la 1.465 de eu euro pe metru pătrat. Locuinţele noi au avut o creştere de 4,3%, de la 1.574 la 1.641 de euro pe metru pătrat. Cele mai scumpe locuinţe sunt în Cluj-Napoca, Apartamentele au crescut cu 4,2%, ajungand pana la 2.330 de euro pe metru pătrat util. Şi în Timişoara s-au înregistrat majorări la apartamente în luna trecută, de la 1.446 la 1.450 euro pe metru pătrat util.

Mai nou există interes şi pentru imobilele din zona Mamaia Nord, Valea Prahovei sau chiar străinătate cum ar fi Cipru şi
Dubai.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt