Rusia a trimis Slovaciei un vaccin dubios

Rusia a trimis Slovaciei un vaccin dubios

Un nou scandal politic din cauza vaccinului rusesc Sputnik a izbucnit în Slovacia. La scurt timp de la demisia premierului din cauza unui acord privind achiziţionarea a 2 milioane de doze de vaccin rusesc, fără acordul coaliţiei de guvernare, acum Sputnik loveşte din nou. Moscova a trimis la Bratislava un vaccin care nu corespunde prospectului. Are altă compoziţie, altă metodă de producţie şi alte condiţii de depozitare…

Vaccinul Sputnik urma să fie folosit pentru a suplimenta produsele de la Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, pentru că serul rusesc NU este aprobat de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Surpriza a fost când primul lot de vaccin sosit de la Moscova a fost verificat de autorităţile medicale de la Bratislava. Dozele venite de la Moscova aveau alte caracteristici şi proprietăţi decât cele publicate iniţial de producătorul serului rusesc într-un prestigios jurnal de medicină. Mai mult, dozele primite de Bratislava aveau şi alte condiţii de depozitare decât cele oficiale.
Reacţia Sputnik a fost una tipică retoricii Moscovei. Firma rusească de medicamente care produce şi vaccinul Sputnik a acuzat agenţia slovacă de reglementare a medicamentelor de sabotaj şi că a lansat o campanie de dezinformare împotriva Sputnik. Aşa că Rusia a cerut Slovaciei să-i returneze tranşa de 200.000 de doze de Sputnik pe motiv că a încălcat contractul, atunci când a verificat dozele trimise de la Kremlin.

Fostul premier Igor Matovici ocupă acum postul de ministru de Finanţe şi se afla chiar la Moscova pentru a parafa
contractul cu Sputnik. Vestea că Rusia cere înapoi cele 200.000 de doze de vaccin nu i-a picat tocmai bine şi a reacţionat pe Facebook cu un mesaj la adresa celor care au blocat tranzacţia. Slovacia şi Ungaria sunt cele două ţări din Uniunea Europeană care au achiziţionat vaccinul Sputnik, deşi nu este recunoscut de către Agenţia Europeană a Medicamentului. Şi Germania şi-a exprimat interesul în vaccinul rusesc, însă ministrul Sănătăţii de la Berlin a precizat că se va lua o decizie numai dacă Sputnik va fi aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt