Rusia anunţă că a restabilit alimentarea cu electricitate a centralei de la Cernobîl, conectând-o cu reţeaua electrică din Belarus

Rusia anunţă că a restabilit alimentarea cu electricitate a centralei de la Cernobîl, conectând-o cu reţeaua electrică din Belarus

Ministerul rus al Energiei a anunţat joi că specialiştii din Belarus au restabilit alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, transmite Reuters.

Furnizarea energiei către această centrală a fost întreruptă miercuri din cauza luptelor între trupele ruse şi cele ucrainene. Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc că au lovit reţeaua electrică ce alimentează centrala, iar ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a susţinut că dacă pana de curent va dura mai mult de 48 de ore s-ar putea produce scurgeri radioactive.

Însă Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) a apreciat că acest pericol nu este iminent, precizând că ''sarcina calorică a bazinului de combustibil epuizat şi volumul de apă de răcire sunt suficiente pentru eliminarea eficientă a căldurii fără necesitatea alimentării cu curent''.

Rusia, care a preluat controlul zonei Cernobîl imediat ce a lansat pe 24 februarie invazia asupra Ucrainei, anunţase miercuri seară că încearcă să conecteze sistemul electric al centralei la reţeaua de electricitate din Belarus, centrala de la Cernobîl fiind situată aproape de frontiera ucraineano-belarusă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt