Rusia detectează pentru prima dată tulpina sud-africană pe teritoriul său

Rusia detectează pentru prima dată tulpina sud-africană pe teritoriul său

Autorităţile din Rusia au informat marţi despre detectarea pentru prima dată în ţară a variantei sud-africane a SARS-CoV-2, relatează EFE.

Într-o analiză recentă, dintr-un total de 8.169 de teste au fost depistate 28 tipuri de coronavirus aparţinând tulpinii britanice şi două variantei sud-africane, se arată într-un comunicat difuzat de Rospotrebnadzor, Serviciul federal pentru supravegherea în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor şi bunăstării populaţiei.

Până în prezent nu au existat informaţii privind identificarea în Rusia a variantei sud-africane a coronavirusului, considerată mult mai contagioasă.

Potrivit Rospotrebnadzor, în mostrele studiate nu a fost detectată nicio variantă braziliană a coronavirusului.

"Situaţia se află sub control", a precizat Serviciul federal.

Rusia, a patra ţară din lume ca număr de contagieri cu noul coronavirus, a raportat în total peste 4,4 milioane de cazuri de COVID-19 şi 92.937 de decese provocate de această boală.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt