Rusia va reacţiona după ce Germania a întrerupt difuzarea canalului de ştiri RT în germană, promite ambasadorul Serghei Neceaev

Rusia va reacţiona după ce Germania a întrerupt difuzarea canalului de ştiri RT în germană, promite ambasadorul Serghei Neceaev

Ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaev, a promis că Moscova va răspunde la anunţul privind restricţiile asupra canalului de ştiri Russia Today în limba germană (RT DE), transmite duminică dpa.

''Va exista cu siguranţă o reacţie dinspre partea rusă. Nu sunt Oracolul din Delphi, dar există diferite posibilităţi. Sunt atât de mulţi jurnalişti germani în Rusia'', a spus diplomatul rus.

Toţi aceşti jurnalişti se simt confortabil în peisajul media din Rusia, a adăugat el. ''Şi nu dorim niciun conflict. Vrem doar ca staţia noastră din Germania să aibă aceleaşi drepturi şi oportunităţi şi să poată lucra în pace'', a precizat Neceaev.

Germania a suspendat în 22 decembrie difuzarea prin satelit a canalului de ştiri Russia Today în limba germană, în absenţa unei licenţe valide.

Postul Russia Today are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt