Salariul minim crește cu aproape 300% în Venezuela, dar acești bani nu ajung nici pentru un kilogram de carne - Focus Prima TV

Salariul minim crește cu aproape 300% în Venezuela, dar acești bani nu ajung nici pentru un kilogram de carne

Digi24

Guvernul venezuelean a anunţat sâmbătă o creştere a salariului minim de aproape 300%, dar această majorare nu este suficientă nici măcar pentru a cumpăra un kilogram de carne din cauza inflaţiei scăpate de sub control în ţara sud-americană, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Intră în vigoare o creştere a salariului minim, la 7 milioane de bolivari”, adică 2,5 dolari, a declarat ministrul muncii, Eduardo Pinate, în faţa partizanilor guvernului socialist adunaţi cu ocazia zilei de 1 Mai.

Salariul minim lunar creşte astfel cu 288,8%. El este completat de un cupon alimentar de „3 milioane de bolivari”, pentru un „venit minim de 10 milioane de bolivari”, potrivit ministrului.

Dar această creştere nu le permite venezuelenilor să îşi recupereze puterea de cumpărare, în timp ce ţara este în criză, cu o economie în recesiune de opt ani şi patru ani consecutivi de hiperinflaţie, care a atins aproape 3.000% în 2020.

Total
0
Shares
Total
0
Share