Salariul minim pe economie trebuie să crească: „ Avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă”

Salariul minim pe economie trebuie să crească: „ Avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă”

„Salariul minim pe economie trebuie să crească! Este concluzia şedinţei de astăzi pe care am avut-o cu reprezentanţii Consiliului Tripartit”, spune Florin Cîţu.

„Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor susţin această măsură şi, prin urmare, am decis ca până la finalul lunii octombrie să avem o formulă clară pentru calcularea salariului minim. Avem nevoie de o formulă predictibilă şi transparentă, astfel încât oamenii să ştie exact cu cât creşte salariul minim în fiecare an. Predictibilitatea e cheia!”, a mai spus premierul.

Sindicatele susţin creşterea salariului minim pe economie la valoarea brută de 2.550 de lei, reprezentând o creştere netă de 143 de lei, a indicat CNS Cartel Alfa înaintea întâlnirii de marţi a Consiliului Naţional Tripartit de Dialog

Reprezentanţii Guvernului calculează care ar putea fi creşterea, a declat după întâlnire Bogdan Hossu, liderul cartelului.

CNS Cartel ALFA susţine realizarea unui acord tripartit (guvern – patronate- sindicate) care să cuprindă valorile de majorare ale salariului minim pe următorii trei ani, cu un mecanism de corecţie pe parcurs, în cazul în care indicatorii înregistrează modificări faţă de valorile prognozate, lucru cu care participanţii la întâlnire au fost de acord, a spus Hossu. „Rămâne să vedem prin calcule cu cât trebuie să crească şi care va fi modalitatea de rezolvare a tuturor problemelor”, a spus liderul sindical.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt