Salvamar înecat în timp ce încerca să salveze un turist

Salvamar înecat în timp ce încerca să salveze un turist

Marea şi-a luat din nou tributul, astăzi, de trei ori. Un salvamar a murit în Eforie Nord, în timp ce încerca să
salveze din apele învolburate un tânăr . Curenţii prea puternici şi valurile mari au făcut ca misiunea de salvare să
eşueze. Şi tănărul imprudent şi salvamarul au fost aduşi la mal şi resuscitaţi fără succes minute în şir. Un alt turist s-a
înecat în mare la Saturn, dupa ce s-a aventurat în larg. Pe tot litoralul, de la Eforie Nord până la Mangalia, este arborat
steagul roşu , însă turiştii nu ţin de seama de pericol.

Săptămâna a început rău pentru unii turişti aflaţi în vacanţă, în sudul litoralului. Elicopterul SMURD a fost chemat de
urgenta la Saturn unde salvamarii au scos din apa un tanar din Iasi. Venise în vacanţă cu prietenii şi înainte să se cazeze au zis sa faca o baie in mare. Tanarul nu a mai iesit din valuri.

Din pacate, tanarul a fost declarat decedat. Vântul puternic, valurile inalte şi curenţii periculoşi de la malul mării le-au dat
mari bătăi de cap şi salvamarilor din Eforie.

Imaginile arata interventiile la limita ale echipelor din Eforie. Toata ziua skyjeturile au mers în largul marii să aducă la mal
turistii care nu mai reuseau să iasă din apă si riscau să se înece.

Un turist de 28 de ani din Ialomiţa şi un salvamar de 48 de ani au murit înecaţi la Eforie. Ultimul incerca sa il salveze din
valurile furioase pe tânăr. Medicii au incercat în zadat să îi resusciteze.

Steagul roşu a fost arborat încă de dimineaţă şi scăldatul a fost strict interzis in toate statiunile din Sudul litoralului, Însă,
tot s-au găsit turisti care au ignorat avertismentele.

Zeci de oameni au fost salvaţi de la înec pe tot litoralul. Imaginile surprinse de salvamari arata o mare agitata si
periculoasa chiar si la mal. În marea furioasă, viaţa oricui este în primejdie din pricina curenţilor puternici.

Nici la Constanta, salvamarii nu au avut timp de odihnă. Au intervenit încontinuu şi au scos din apă oameni sleiţi de
puteri.

Numeroşi turişti au fost recuperaţi de salvamari din valurile periculoase după ce s-au trezit dusi de curenti, in larg.

Steagul roşu care avertizează că nimeni nu ar trebui să intre în apă, a fost arborat încă de ieri, pe toate plajele din sudul
litoralului, de la Eforie până în Vama Veche.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt