Salvamontiştii caută trei turişti rătăciţi în Retezatul Mic

Salvamontiştii caută trei turişti rătăciţi în Retezatul Mic

Trei turişti care s-au rătăcit în Retezatul Mic sunt căutaţi, luni dimineaţa, de mai multe echipe de salvamontişti care acţionează într-o zonă cuprinsă între vârfurile Piatra Iorgovanului (2.014 metri) şi Stănuleţii Mari (2.050 metri), unde se presupune că s-ar afla persoanele în cauză.

"Cei trei turişti au plecat duminică spre creasta Iorgovanului şi, din cauza viscolului şi a zăpezii, nu au mai găsit drumul de întoarcere. Pentru salvarea lor în zonă se află 12 salvamontişti, care au plecat pe direcţii diferite, pe unde apreciem că s-ar putea afla acele persoane. Sperăm să se fi refugiat pe la vreo stână", a declarat, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, la un moment dat, echipele de salvamontişti au zărit o parte din urmele lăsate de turişti, dar ulterior acestea au dispărut, fiind acoperite de viscol şi ninsoare.

Şeful Salvamont Hunedoara a menţionat că turiştii au fost căutaţi iniţial de jandarmii montani, care au solicitat, ulterior, sprijinul salvamontiştilor, mai ales că vremea s-a înăsprit pe timpul nopţii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt