Salvat din maşina în flăcări

Salvat din maşina în flăcări

Doi poliţişti din Piatra-Neamţ au salvat un şofer dintr-o maşină care a luat foc, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a intrat într-un stâlp.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că şoferul a rămas blocat în autoturism, iar poliţiştii care se aflau în patrulare în zona respectivă au intervenit imediat.

"Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. Imediat după impact autoturismul a luat foc. (...) Aflat în imediata apropiere, echipajul de poliţie a ajuns în câteva secunde la locul evenimentului, unde un autoturism era în flăcări, conducătorul acestuia fiind blocat în interior. Fără să stea pe gânduri, Lucian Oprea şi Marius Ciubotaru au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului şi cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Şoferul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt