Sancţiuni în valoare totală de 21.000 de lei de la intrarea în vigoare a noilor restricţii – Focus Prima TV

Sancţiuni în valoare totală de 21.000 de lei de la intrarea în vigoare a noilor restricţii

Peste 100 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.000 de lei au fost aplicate în judeţul Giurgiu, de la intrarea în vigoare a noilor restricţii pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

“Poliţiştii giurgiuveni, împreună cu efective din cadrul IJJ şi ISU Giurgiu şi poliţişti locali, au desfăşurat acţiuni comune de verificare, cu efective mărite, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, la activităţile de verificare participând, în sistem integrat, 131 de forţe de ordine. În cadrul acţiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost verificate 103 societăţi comerciale şi 154 de obiective şi locaţii de interes cu privire la respectarea recomandărilor şi a interdicţiilor pe timpul stării de alertă, 195 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată 1.045 de persoane”, se arată, luni, într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.000 de lei, pentru nepurtarea măştii de protecţie şi nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share