Sanctuarul din Zărneşti, salvarea urşilor

Sanctuarul din Zărneşti, salvarea urşilor

130 de urşi, aflaţi până de curând într-un real pericol, maltrataţi, chinuiţi, ţinuţi în condiţii inumane duc acum o viaţă
normală în sanctuarul de la Zărneşti. E un loc de vis, un loc ce merită vizitat de fiecare dintre noi. Pe lângă peisajul
superb şi aerul curat de munte, copiii dar şi adulti deopotrivă au parte de o experienţă minunată.

„LIBEARTY” este cel mai mare proiect de bunăstare al animalelor, din Europa. Povestea rezervaţiei de urşi începe
în anul 2005, când Asociaţia „Milioane de prieteni“ a semnat un parteneriat public-privat cu Primăria Zărneşti, prin care a
primit concesiunea pe 49 de ani pentru terenul necesar construcţiei. Acestor eforturi li s-a alăturat şi Societatea Mondială pentru Protecţia Animalelor.

Au fost salvati peste 130 de urşi, fiecare cu povestea lui. Aveau o viaţă de coşmar, plină de abuzuri, în cuşti minuscule, prizonieri între gratii ruginite şi cu ciment sub tălpi, în loc iarbă. Până să ajungă la sanctuarul din Zărneşti unii nici nu ştiau
cum e să se caţere într-un copac, să se ascundă de soare în zilele mult prea calde, sau să se bucure de o apă suficient de
adâncă pentru o bălăceală. Foarte mulţi erau ţinuţi în cuşti pe terasele restaurantelor, hotelurilor, pensiunilor, lângă cabane
sau benzinării, ca atracţie turistică. Au existat şi cazuri de “dragoste nemăsurată” a unora care, în loc să îi lase să trăiască în mediul lor natural, au preferat să îi ţină după gratii.

Sanctuarul de urşi de la Zărneşti dispune de 69 de hectare de pădure de stejar, cu copaci în care urşii să se caţere,
piscine în care să se bălăcească, hrană conform dietelor studiate de veterinari şi îngrijirea medicală necesară.
Povestile animalelor salvate nu au cum sa te lase rece, impasibil…Fiecare îţi trezeşte o emoţie, un sentiment de
neputinţă dar şi speranţă. Unii au fost salvaţi. Alţi… încă aşteaptă… Ursul Jean e un unul dintre cei norocşi.

Sanctuarul de la Zărneşti, a fost cotat printre cele mai frumoase, importante şi demne de vizitat locuri din întreaga
lume.

Asociaţiei Milioane de Prieteni s-a dedicat cu totul acestui proiect, iar voluntarii se inghesuie să ajute. Vin chiar şi din
Marea Britanie, iar conform legislatiei de acolo, platesc pentru a fi printre cei care ingrijesc acest sanctuar. Si tu poti contribui la salvarea ursilor prin donatii. Ba chiar puteti adopta un ursulet, platind o cota de 300 de lei anual in vederea ntretinerii lui, avand in vedere ca zilnic se folosesc 2 tone de mancare pentru hranirea lor. Vizita la acest obiectiv se face doar insotit de un ghid pana la ora 11 dimineata, iar biletul costa 60lei. Merită? Face toţi banii!

Afla mai multe despresanctuartop stiriursizarnesti
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt