Săptămâna viitoare Guvernul va adopta planul investiţional pentru transporturi

Săptămâna viitoare Guvernul va adopta planul investiţional pentru transporturi

Guvernul va adopta săptămâna viitoare planul investiţional pentru transporturi, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în cadrul şedinţei comisiilor parlamentare de finanţe-bănci.

"Dezbaterea publică pe planul investiţional a avut loc, îl avem la noi, iar săptămâna viitoare acest plan investiţional care se referă la 10 ani va fi adoptat prin hotărâre de Guvern alături de strategia feroviară, şi anume normele de aplicare", a afirmat Sorin Grindeanu.

Acesta a subliniat că Ministerul Transporturilor nu acordă o importanţă mai mare unei anumite autostrăzi în defavoarea alteia.

"Din dezbaterea publică a rezultat că lucrurile sunt tratate în felul următor: nu există priorităţi. Din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor nu este mai importantă o autostradă decât alta. Nu e mai important A7 decât A13 sau e mai importantă A13 decât A8. În schimb, este important să avem proiecte mature care să poată fi finanţate. Dacă proiectul pe A8 înaintează în ritmul în care trebuie, va avea finanţarea totală, nu există semne de întrebare. Noi am pus această finanţare de 2,5 miliarde pentru că, din perspectiva noastră, acum, va fi dificil pe viitorul exerciţiu bugetar 2021-2027 să şi executăm tot A8. Mă refer la partea dificilă de traversare a Carpaţilor. Mi-aş dori să se întâmple acest lucru, să putem pe 2021-2027 să terminăm în întregime A8 şi vă asigur că dacă acest lucru se întâmplă va avea finanţare întreagă. (...) Vă asigur că nu există niciun fel de rea-voinţă ca A8 să fie lăsat în spatele autostrăzii A13. Dacă lucrurile merg cu o viteză potrivită pe A8, nu avem nicio problemă să finanţăm. Problema României în aceşti ani n-a fost că nu a avut finanţare, ci că nu am fost în stare să implementăm aceste proiecte cu viteza potrivită. Finanţări europene am avut, har Domnului!", a menţionat Sorin Grindeanu.

Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru anul 2022 a primit miercuri un aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt