Scade şi vârsta celor infectaţi

Scade şi vârsta celor infectaţi

Tulpina britanică îşi pune amprenta asupra judeţului Suceava. Deşi acolo este cea mai mică rată de infectare din
ţară, formele de COVID pe care le fac sucevenii sunt mult mai severe decât cele din primele luni ale pandemiei. Media de vârstă a pacienţilor este tot mai mică, iar simptomele sunt tot mai puternice, inclusiv la copii. Situaţia este la fel de sumbră şi la Cluj, judeţ în care cazurile de COVID au explodat.

Judeţul Suceava este singurul din ţară cu mai puţin de un caz de COVID la fiecare o mie de locuitori. La un an după ce judeţul moldav era denumit „Lombardia României”, sucevenii se confruntă, acum, cu alte probleme. Cei care ajung să se îmbolnăvească nu mai au simptome uşoare, precum lipsa gustului sau mirosului, ci ajung la spital direct cu insuficienţă respiratorie.

Media de vârstă a pacienţilor a scăzut mult, iar medicii spun că formele grave cu care se prezintă aceşti la spital sunt cauzate de tulpina britanică, extrem de răspândită în rândul populaţiei.

Există şi simptome specifice acestei tulpini tot mai contagioase. Medicii spun că de la primele semne oamenii
trebuie să se testeze sau să meargă la spital pentru un control.

Cluj se află la polul opus când vine vorba de rata de infectare în judeţ. Cu aceleaşi probleme se confruntă, însă, şi medicii şi pacienţii de aici.

La aceste forme grave se ajunge şi pentru că mulţi bolnavi merg la spital abia pe ultima sută de metri. Medicii îi
îndeamnă pe oameni să nu fie reticenţi la internare şi spun că a veni la spital din timp înseamnă şanse mai mari de supravieţuire.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt