Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o operă rusă

Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o operă rusă

Opera Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o reprezentaţie a spectacolului "Boris Godunov", o operă a compozitorului rus Modest Petrovici Musorgski, ce va fi interpretată de artişti ruşi, întrucât instituţia milaneză nu are planuri privind un boicot cultural în pofida invadării Ucrainei, informează Reuters.

"Nu susţin o vânătoare de vrăjitoare, nici anularea spectacolelor cu opere ruseşti. Nu mă ascund atunci când îl citesc pe Puşkin", a declarat Dominique Meyer, directorul artistic al teatrului milanez.

Alegerea spectacolului de operă care va deschide această stagiune a fost făcută în urmă cu câţiva ani, a adăugat el.

La Milano, rolurile principale din această operă compusă de Modest Petrovici Musorgski vor fi interpretate de doi artişti ruşi: basul Ildar Abdrazakov şi soprana Anna Denisova. Debutul noii stagiuni la Scala din Milano, care are loc de obicei la începutul lunii decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente din calendarul cultural al Italiei.

Imediat după invazia declanşată de Rusia în luna februarie, reprezentanţii Operei Scala din Milano au anunţat că dirijorul rus Valeri Gherghiev nu va mai susţine spectacole în această companie artistică deoarece nu a condamnat războiul din Ucraina.

Răspunzând jurnaliştilor care l-au invitat să explice diferenţa faţă de cazul dirijorului Gherghiev, Dominique Meyer a spus că Opera Scala îl consideră pe dirijorul rus aproape ca pe un politician.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt