Scandal la taxe și impozite - Focus Prima TV

Scandal la taxe și impozite

A fost scandal dis de dimineață la Galați. Mulți oameni s-au îmbulzit să-și plătească taxele și impozitele, dar au aflat cu stupoare că doar cei vaccinați sau care prezentau un test covid valabil 24 de ore pot intra în interiorul clădirii. Mulți gălățeni s-au așezat la coadă încă de la 3 dimineața, deși programul începea la ora 08.30.

Pentru a fi primii la coadă la taxe si impozite, gălățenii s-au sculat cu noaptea-n cap. Cei mai mulți dintre ei erau
pensionari, pentru care reducerea acordată de stat, de 10 la sută, este foarte importantă, având în vedere că pensiile sunt mici.

Dacă până acum puteai trimite o rudă sau un prieten să-ți ia bon de ordine pentru a fi cat mai in fată, de data aceasta, din cauza pandemiei, nu s-a putut face așa ceva.

Un alt impediment pentru cei care voiau doar să-şi plătească dările catre stat a fost acela că în interiorul clădirii nu se putea intra nevaccinat. Asa ca multi dintre cei aflați la coadă au fost nevoiti să platească 70 de lei pentru un test covid.

Conducerea serviciului taxe și impozite nu-si explica acest fenomen al statului la coadă pentru ca facilitatile sunt valabile pana la 1 aprilie. Mai mult, plățile se pot face online.

Anul acesta taxele si impozitele au crescut cu rata inflatiei de 2,6%.

Total
0
Shares
Total
0
Share