Şcoala online: profesorii dictează, elevii se plictisesc. Calitatea învăţământului a scăzut şi mai mult

Şcoala online: profesorii dictează, elevii se plictisesc. Calitatea învăţământului a scăzut şi mai mult

Un sondaj realizat de Asociaţia Împreună şi Consiliul Naţional al Elevilor arată cam cum se face şcoală în pandemie, după ce toate instituţiile de învăţământ au intrat în scenariul roşu: mulţi profesori au rămas tot la ce ştiau să facă la clasă – adică să dicteze, iar elevii spun că se plictisesc.

Se adună tot mai multe dovezi că şcoala online este un eşec de proporţii. Sondajul ”Percepţii despre calitatea educaţiei online”, realizat de Asociaţia Împreună şi Consiliul Naţional al Elevilor, arată că, majoritatea elevilor – 54% - a cadrelor didactice – 57%, precum şi a părinţilor – 62% - consideră că nivelul calităţii educaţiei oferite în anul şcolar 2020-2021 până în prezent este mai scăzut, comparativ cu nivelul calităţii din anul şcolar 2019-2020. Sondajul relevă că majoritatea elevilor - 72% - şi cadrelor didactice - 67% - desfăşoară orele online conform orarului pe diferite platforme video. ”De când suntem în online, motivaţia mea pentru a învăţa este foarte scăzută. Consider că aceste ore online sunt inutile, nu învăţăm precum ar trebui, iar implicarea profesorilor nu este atât de intensă”,suţine un elev, participant la sondaj. ”Orele sunt prea multe, temele sunt multe şi imense. Orele mă obosesc psihic şi nu am motivaţia să particip la ele uneori. Nu înţeleg absolut deloc materiile şi pretenţiile sunt prea ridicate”, mărturiseşte un alt elev.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt