Şcoli închise din cauza frigului

Şcoli închise din cauza frigului

La Timişoara, nu Covid-ul închide şcolile, ci… frigul! Peste 5.000 de elevi din oraş au cerut să treacă în online, deoarece în clase NU sunt mai mult de 15 grade. Cei de la Primărie ridică din umeri şi spun că situaţia a apărut din cauza întârzierii unor lucrări.

Îmbrăcaţi în geci şi cu gluga sau caciula pe cap. Aşa învaţă elevii şcolii generale nr 16 din Timişoara. În condiţiile în care afară sunt 6-7 grade, în şcoală temperatura nu trecea de 15 grade. Părinţii şi profesorii sunt disperaţi şi spun că, în aceste condiţii, copiii trebuie să înveţe de acasă.

Până acum 5 şcoli au cerut să treacă în online din cauza frigului.

Una dintre şcoli şi-a trimis deja elevii acasă, iar în celelalte 4 cursurile vor fi suspendate începând de mâine.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că este o bătaie de joc din parte Primăriei Timişoara la adresa părinţilor, elevilor şi a profesorilor. O asemenea situaţie, în care şcolile să se închidă din cauza frigului, n-a mai fost din anii 90.

Reprezentanţii Primăriei par depăşitiţi de situaţie şi dau vina… când pe creşterea preţului la gaz… când pe lucrările
de modernizare care au început în primăvară şi au înregistrat întârzieri majore.

Problema lipsei căldurii se înregistrează şi în sute de apartamente din oraş racordate la reţeaua centralizată de
termoficare. Compania locală de distribuţie a agentului termic este înglodată în datorii. Pe lângă banii destinaţi furnizorilor de gaz şi cărbune, Primăria Timişoara mai are de achitat o amendă de 21 de milioane de euro. Luată pentru că nu a cumpărat certificate verzi obligatorii când a folosit cărbune pentru obţinerea agentului termic.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt