Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la început de aprilie, când va fi încheiată vaccinarea pentru profesori şi vârstnici

Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la început de aprilie, când va fi încheiată vaccinarea pentru profesori şi vârstnici

Şcolile s-ar putea redeschide în siguranţă la sfârşitul lunii martie-început de aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii şi persoanele din categoriile vulnerabile.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice şi persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât şcolile să se poată redeschide în siguranţă.

El a subliniat că în cazul copiilor nu s-a pus problema severităţii bolii, ci că aceştia se pot infecta, pot să fie asimptomatici şi să transmită altor persoane acest virus.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt