Se redeschid graniţele pentru turiştii vaccinaţi

Se redeschid graniţele pentru turiştii vaccinaţi

Turiştii vaccinaţi vor putea reîncepe să călătorească. Mai multe ţări îşi vor redeschide graniţele, dar doar pentru cei care fac dovada că au fost imunizaţi împotriva virusului SarsCov2.

Românii care îşi doresc să călătorească în Israel vor putea face acest lucru din 23 mai. Atenţie insă! Doar
persoanele vaccinate vor avea voie să intre pe teritoriul acestei ţări. Înainte de a se urca în avion, turiştii vor fi supuşi unui test PCR, dar şi unui test serologic. Primul va indica daca persoana respectivă este sau nu infectată cu virusul SarsCov2, iar cel de al doilea va arăta prezenţa anticorpilor în sânge.

Un set asemănător de reguli se aplică şi atunci când vorbim de călătorii în Slovenia. Pe lângă un test PCR
negativ care trebuie făcut cu 48 de ore înainte de intrarea în această ţară, turiştii trebuie să fie imunizaţi împotriva
virusului SarsCov2 şi să prezinte un certificat de vaccinare. Atenţie! Pe certificatul de vaccinare va trebui să fie menţionat tipul de vaccin, dar şi câte zile au trecut de la administrarea celei de a doua doze.

Grecia a anunţat că de vineri, 16 aprilie, turiştii vor putea intra în ţară doar dacă fac dovada că s-au vaccinat sau dacă prezintă un test negativ împotriva virusului SarsCov2. De la 1 mai, şi în Bulgaria se va putea intra în ţară pe baza aceloraşi criterii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt