Şedinţă CSAT: situaţia din Marea Neagră şi încheierea misiunii Resolute Support din Afganistan, pe ordinea de zi

Şedinţă CSAT: situaţia din Marea Neagră şi încheierea misiunii Resolute Support din Afganistan, pe ordinea de zi

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se reunesc marţi, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, pe ordinea de zi a reuniunii fiind incluse subiecte privind starea de securitate în regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, precum şi încheierea misiunii NATO Resolute Support din Afganistan.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joia trecută că va fi convocată o şedinţă a CSAT pentru a discuta despre situaţia din zona Mării Negre.

"Voi convoca pe săptămâna viitoare o şedinţă a CSAT dedicată special acestei zone de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe pe graniţa de est a Ucrainei. Nu vreau să intru în foarte multe detalii de tip militar, dar vreau să îi asigur pe români că noi suntem pe fază", declara, atunci, şeful statului.

El a catalogat situaţia din zonă "îngrijorătoare".

"Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri. Să nu îşi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic. Şi acest lucru îl facem", a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Cât priveşte încheierea misiunii NATO Resolute Support, pe 15 aprilie ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, sublinia că misiunea în Afganistan se va încheia pentru MApN numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă. La reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe şi ai Apărării din NATO a fost adoptată o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care a fost decisă demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu data de 1 mai până la data de 11 septembrie 2021. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt