Șeful Gărzii de Mediu, despre poluarea din București. Au fost identificate zeci de focare, incendii cu 20 de anvelope – Focus Prima TV

Șeful Gărzii de Mediu, despre poluarea din București. Au fost identificate zeci de focare, incendii cu 20 de anvelope

Lăsata Secului a fost sărbătorită cu poluare în București. În localitățile din apropierea Capitalei, localnicii au incendiat cauciucuri. Mirosul s-a răspândit deasupra întregului oraș iar senzorii de poluare înregistrau valori de peste 100.

Octavian Berceanu, șeful Gărzii de Mediu, a declarat luni dimineață la Digi24 că cele mai frecvente focare de poluare au fost în localitățile Vidra, Măgurele și în special în Sintești: „Ne raportăm la valorile maxime admise pentru o zi de PM10 și PM2,5, particule aflate în suspensie în aer, valorile au fost foarte mari aseară, s-a ajuns la de peste zece ori valoarea maximă admisă. Noi am lăsat zona liberă când ne-am retras și nu mai existau focare importante”.

Potrivit acestuia, au fost incendii și cu 20 de anvelope de autoturisme.

„Am intervenit cu echipajele gărzii de mediu, jandarmerie, poliție. A fost o muncă destul de grea să identificăm câteva zeci de focare, pompierii ne-au ajutat foarte mult să stingem, iar unde a fost mai greu am rugat și populația să stingă aceste focare. Urmează să fie date amenzi, au fost verificate persoane de la fața locului”, a declarat Berceanu.

Total
0
Shares
Total
0
Share