Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti / Dr. Marinescu: E o capcană! Unii ajung la ATI

Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti / Dr. Marinescu: E o capcană! Unii ajung la ATI

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat pentru News.ro că nu puţini sunt pacienţii cu COVID-19 care, odată ce observă acasă că au saturaţia scăzută, folosesc concentratoare de oxigen care se găsesc în comerţ sau spray-uri cu oxigen destinate alpiniştilor.

Medicul infecţionist atrage atenţia că această decizie pe care o iau pacienţii este foarte periculoasă şi că evaluarea stării de sănătate trebuie făcută în spital. Dr. Marinescu precizează că acel concentrator de oxigen se poate folosi numai după externare, când pacientul ajunge acasă şi are în urma bolii insuficienţă respiratorie în formă prelungită. Dr. Letiţia Coriu, şeful Secţiei de ATI de la Spitalul Colţea din Capitală, spune că recent a venit spre spital un bărbat care s-a tratat acasă cu ajutorul unui concentrator de oxigen şi că pe drumul spre spital a folosit un spray pentru alpinişti. Bărbatul a fost internat imediat în secţia de ATI, cu saturaţie foarte mică.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt