Senator UDMR: Problema urşilor, scăpată de sub control. Niciun animal nu valorează cât o viaţă de om

Senator UDMR: Problema urşilor, scăpată de sub control. Niciun animal nu valorează cât o viaţă de om

Problema urşilor este scăpată de sub control iar în România nu există un cadrul legal adecvat pentru gestionarea acestei situaţii periculoase, afirmă viceliderul senatorilor UDMR, Fejer Laszlo-Odon, potrivit Agerpres. Mai mult, acesta susţine că lipsa unor soluţii legislative se datorează aşa-zişilor „ecologişti de tastatură” care „transmit informaţii false în spaţiul public”, punând astfel presiune pe Ministerul Mediului.

„Niciun urs nu valorează mai mult ca viaţa unui om. În judeţul Covasna, problema urşilor este scăpată de sub control. Animalele intră în gospodării, distrug bunuri şi pun în pericol viaţa oamenilor. Din păcate, nu avem cadrul legal adecvat pentru a gestiona această situaţie, pentru că "ecologiştii de tastatură" şi organizaţiile care se erijează în salvatori ai urşilor pun o presiune enormă pe Ministerul Mediului”, a arătat senatorul UDMR de Covasna, după ce a făcut mai multe vizite în circumscripţia electorală în care a fost ales.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt