Senatul a aprobat planul ambiţios de investiţii în infrastructură dorit de preşedintele Biden

Senatul a aprobat planul ambiţios de investiţii în infrastructură dorit de preşedintele Biden

Senatul american a aprobat marţi planul ambiţios de investiţii în infrastructură dorit de Casa Albă, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari, oferind astfel un succes preşedintelui democrat Joe Biden, care însă va trebui să aştepte votul din camera inferioară a Congresului pentru a-şi clama victoria, transmit AFP şi DPA.

Acest proiect ''istoric'', aşa cum l-a numit preşedinţia SUA, a fost adoptat de Senat cu 69 de voturi pentru şi 30 de voturi împotrivă, cu sprijinul a circa zece congresmeni republicani, fapt rar într-un Congres ultradivizat politic.

Textul urmează să fie supus votului în Camera Reprezentanţilor, unde viitorul său este mai incert ţinând cont de divergenţele dintre radicali şi moderaţi în interiorul majorităţii democrate.

Negocierile se anunţă dure şi un vot final în Congres ar putea avea loc abia în toamnă.

Rezultat al unui rar compromis între democraţi şi unii republicani, planul de investiţii în infrastructură prevede 550 de miliarde de dolari drept noi cheltuieli federale în autostrăzi, poduri, transporturi, dar şi în internet de mare viteză şi măsuri contra schimbărilor climatice.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt