Sentinţă record pentru doi români, în Spania

Sentinţă record pentru doi români, în Spania

Sentinţă fără precedent în Spania! Doi români, soţ şi soţie, au fost condamnaţi la câte 108 ani de închisoare fiecare. Ei sunt acuzaţi că mai mulţi ani au exploatat în condiţii de sclavie peste 1.000 de oameni, mai mult de jumătate dintre ei din România. Aceştia erau ţinuţi în condiţii greu de imaginat, de multe ori fără apă şi fără mâncare.

Sunt imagini din momentul în care poliţiştii spanioli au descins în casa românilor care au exploatat fără milă alţi
semeni. Şi care au primit acum o pedeapsă record pentru faptele lor.

Cei doi aduceau în Spania români cărora le promiteau locuri de muncă bine plătite şi condiţii bune de cazare. Cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiau deloc spaniolă şi le încredinţau actele, pentru a putea obţine contractul.

Cosmin stă foarte aproape de locul unde erau închişi o parte din români

Cei doi soţi au primit fiecare o senţintă de 108 ani de închisoare. Judecătorii spun că mărimea pedepselor este
justificată de ferocitatea şi răutatea de care românii au dat dovadă. În fiecare an, perechea păcălea peste 500 de români. Treaba a mers atât de bine că începuseră să aducă oameni şi din Bulgaria. Unii au încercat să fugă însă prin violenţă au fost forţaţi să rămână. Tot prin violenţă le-a fost obţinută şi tăcerea. În acelaşi dosar, alţi trei conaţionali au primit pedepse între 19 şi 44 de ani, pentru tratament inuman şi spălare de bani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt