Sex vs Gen pe cartea de identitate

Sex vs Gen pe cartea de identitate

Sexul sau genul, două cuvinte practic sinonime, au stânit dispută aprinsă în spaţiul public. Noile cărţi de identitate
conţin menţiunea gen. E revoltător, spune o parte dintre politicieni. În plin război al cuvintelor, Ministerul Afacerilor Interne face un pas înapoi. Deocamdată nimeni nu ştie dacă în buletine ne vom declara sexul sau genul.

Semnifică termenii sex şi gen acelaşi lucru sau nu? Unii politicieni sunt convinşi că nu. Specialiştii în lingvistică susţin că sunt sinonime.

Cert este că noile cărţi de identitate conţin termenul de gen. Formularea a inflamat imediat spaţiul
public. Aşa că autorităţile au simţit nevoia să vină cu clarificări.

Revolta unei părţi a societăţi vine ca urmare a unei decizii a Parlamentului European. Acesta permite statelor naţionale ca în dreptul noţiunii de gen să apară pe lângă literele M sau F, care descriu o identitate masculină sau feminină, şi litera X, proprie genului neutru. Legislaţia din România nu recunoaşte însă şi această a treia posibilitate.

Atitudinea românilor este mai degrabă conservatoare. Cei mai mulţi ar prefera să regăsească în noile buletine aceleaşi inforamaţii ca şi în cele vechi.

Haz de necaz pe acest subiect a făcut chiar şi preotul catolic, Francisc Doboş.

Până acum doar Franţa şi Cipru au adopta noile cărţi de identitate electronice. În ele este inscripţionat termenul de sex. La polul opus, în Germania, genul sau sexul nu este menţionat în cărţile de identitate

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt