Şi a pus arta în slujba sănătăţii

Şi a pus arta în slujba sănătăţii

Oraşul Piatra-Neamţ îi poartă amprenta, nenumăraţi oameni îi îmbracă hainele unice în lume, iar sute de copii bolnavi din întreaga ţară au avut şansa să descopere arta, datorită lui. Pictorul Laurenţiu Dimişcă face România cunoscută peste hotare, dar se implică şi în numeroase acţiuni din ţară, iar recent chiar s-a mutat la sat, lângă Piatra Neamţ. A cumpărat o şcoală veche, a restaurat-o şi pictat-o în stilul său,
cunoscut în întreaga lume, şi vrea, prin asta, să dezvolte şi turismul în întregul judeţ.

Laurenţiu Dimişcă este un artist cu suflet mare. Pictează tot ce prinde, iar numele său a ajuns să fie cunoscut în multe ţări din occident, unde are atât tablouri expuse, cât şi numeroase picturi stradale, care înfrumuseţezează peisajul urban. Este originar din Piatra Neamţ şi spune că simte că s-a născut cu
pensula în mână.

Recent a revenit în locul în care s-a născut şi vrea să dezvolte turismul din judeţul Neamţ, chiar cu propriile sale mâini. A cumpărat o şcoală veche şi a început să o picteze. Acum, locuieşte în ea şi ţine o mulţime de activităţi cu copii, pe care vrea să îi educe în artă.

Odată cu incendiul de la Piatra Neamţ, a început o campanie umanitară în care, împreună cu mai mulţi artişti, vând lucrări personale, iar banii celor interesaţi să le cumpere vor ajunge direct la construţia spitalului modular.

Laurenţiu îşi doreşte ca Neamţul să devină un obiectiv turistic datorită lucrărilor pe care le-a realizat în întregul judeţ, iar noua sa casă să devină un punct principal în ceea ce el speră să fie un circuit turistic.

De ani buni, Laurenţiu lucrează cu copiii cu dizabilităţi sau pe cei defavorizaţi şi îi ajută să descopere şi să simtă arta chiar şi pe cei orbi.

Artistul vrea să rămână în memoria oamenilor în special pentru acţiunile sociale, care, spune el, au avut un impact puternic asupra oamenilor care au participat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt