Sindicatele au mers la Guvern

Sindicatele au mers la Guvern

Sute de sindicalişti din sănătate, educaţie, poliţie şi transporturi au protestat astăzi în piaţa Victoriei din Capitală. Câţi participanţi, atâtea cereri şi nemulţumiri. În timp ce unii vor să iasă la pensie mai devreme, alţii cer măriri salariale. Agricultorii solicită ajutor iar transportatorii protecţie. Organizatorii ameninţă cu mişcări de stradă şi în perioada următoare.

Constantin Crăciun are 80 de ani şi spune că munceşte de când se ştie în agricultură. A venit în faţa Guvernului tocmai din Vrancea pentru nu a primit niciun ban din ajutorul promis de autorităţi.

La protest au venit şi reprezentanţii personalului auxiliar din educaţie şi sănătate care se plâng că salariile nu le-au mai crescut de ani buni.

Sindicatul transportatorilor, pe de altă parte, spune că angajaţilor li se aplică politica pumnului în gură.

La protest au fost şi sindicatele din poliţie care cer reducerea vârstei de pensionare pe motiv că de la o vârstă nu mai sunt apţi din punct de vedere fizic să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu.

Federaţia sindicală Meridian este cea care a organizat protestul. Reprezentanţii spun că vor continua să iasă în
stradă până când Guvernul va rezolva cererile fiecăruia în parte.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt