Sindicatul drumarilor din CNAIR solicită majorări salariale

Sindicatul drumarilor din CNAIR solicită majorări salariale

Sindicatul Drumarilor "Elie Radu", care reuneşte angajaţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), solicită majorări salariale în contextul scumpirilor realizate la aproape toate bunurile de consum, produsele şi serviciile, respectiv în contextul creşterii rapide a inflaţiei.

"De aproape trei ani, salariile drumarilor nu au mai fost majorate, deşi veniturile proprii ale companiei au fost în creştere şi permiteau acest lucru. În prezent, salariile personalului muncitor sunt sub limita salariilor minime din construcţii, deşi angajaţii CNAIR lucrează în condiţii grele şi periculoase, uneori fiind victime ale accidentelor rutiere pe raza punctelor de lucru. Atribuţiile, volumul de muncă şi complexitatea activităţii justifică majorările salariale. ", informează Sindicatul 'Elie Radu', care reprezintă interesele a 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 ai CNAIR, într-un comunicat al sindicatului remis, sâmbătă, AGERPRES.

În data de 10 mai 2022, Sindicatul 'Elie Radu' va începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă. "În cazul în care problemele salariale nu vor fi rezolvate, sunt luate în calcul proteste care pot duce până la grevă generală întrucât, din anul 2019, muncitorii calificaţi sau necalificaţi au salariul de numai 2.550 de lei", se arată în comunicat.

Angajaţii CNAIR asigură viabilitatea şi siguranţa circulaţiei rutiere pe toată reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale de pe teritoriul României iar lucrătorii din Agenţiile de Control şi Încasare aflate la intrarea/ieşirea din ţară monitorizează, verifică şi încasează rovinieta şi taxele pentru transporturile agabaritice, acestea fiind o sursă importantă de venituri pentru CNAIR.

Centrele de Întreţinere şi Coordonare precum şi districtele sunt "celula" de baza a companiei asigurând întreţinerea reţelei de drumuri. Multe din sectoarele de drum din administrare nu au fost proiectate pentru gabaritul şi valorile de trafic actuale. Astfel, menţinerea acestora în stare bună pentru circulaţie necesită eforturi mari. În acest sens, angajaţii CNAIR efectuează în regie proprie lucrări de: reparaţii la partea carosabilă (frezare, aşternere mixturi asfaltice, colmatări fisuri); lucrări de întreţinere şi reparaţii la podeţe şi poduri; montaj şi reparaţii la parapetul metalic distrus în accidente rutiere; montaj şi întreţinere semnalizare rutieră verticală; degajarea părţii carosabile la căderea bolovanilor de pe versanţi; decolmatări şanţuri pentru asigurarea scurgerii apelor; igienizare în zona drumului (strâns gunoaie şi cadavre animaliere).

"Având în vedere complexitatea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a reţelei de autostrăzi şi drumuri naţionale este nevoie de personal suficient şi calificat! Astfel de lucrări se realizează cu utilaje specializate, iar personalul este insuficient şi dotările sunt minime. De asemenea, o parte din utilajele CNAIR sunt învechite, chiar depăşite ca uzura şi tehnologie", se menţionează în comunicatul sindicatului. 

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt