Situație incredibilă: Un fost polițist, aflat în arest preventiv, a primit o diplomă de merit – Focus Prima TV

Situație incredibilă: Un fost polițist, aflat în arest preventiv, a primit o diplomă de merit

Un polițist acuzat de înșelăciune a fost premiat de foștii lui șefi. Simbolic, desigur, cu o diplomă de recunoaștere a meritelor. Este vorba despre unul dintre foștii agenți arestați după ce au continuat să dea amenzi în trafic deși erau de mult timp ieșiți la pensie. Unul dintre ei a primit miercuri, în lipsă, o diplomă de merit de la ultimul loc de muncă – Inspectoratul General de Imigrări. Când presa a cerut un punct de vedere instituția a anunțat că retrage distincția.

Un profesionist care a ajutat la dezvoltarea valorilor instituției, așa este descris de șefii lui fostul polițist pe care procurorii îl acuză că a dat zeci de amenzi și după ce s-a pensionat.

El și un alt fost coleg au păstrat uniformele de polițiști, dar și numere de înmatriculare ale Ministerului de Interne. Le-au folosit ca să oprească în trafic zeci de șoferi pe care i-au sancționat. Anchetatorii spun că impostorii ar fi câștigat peste 20.000 de euro din amenzi de circulație. Acum două luni însă, au fost prinși de adevărații polițiști.

Cei doi agenți pensionați au fost prinși de anchetatori în flagrant. Ei au ajuns la audieri purtând uniformele păstrate din vremea în care lucrau în Poliție.

Total
0
Shares
Total
0
Share