Slovenia vrea să oprească vaccinarea cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca pentru cei sub 60 de ani

Slovenia vrea să oprească vaccinarea cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca pentru cei sub 60 de ani

Slovenia vrea să oprească imunizarea cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 60 de ani, informează DPA duminică.

Şefa comisiei consultative din cadrul Ministerului Sănătăţii, Bojana Beovic, a declarat pentru POP TV că autorităţile vor să aştepte să vadă dacă investigaţiile arată o legătură cauzală între vaccinarea cu serul AstraZeneca şi trombozele cerebrale care au apărut în unele cazuri în mai multe ţări după administrare.

Începând de săptămâna viitoare, grupa de vârstă de peste 60 de ani este programată la vaccinare în Slovenia. Anterior, fusese rândul celor de peste 64 de ani, precum şi a pacienţilor cu risc ridicat şi a personalului din grupurile profesionale vulnerabile de toate vârstele.

Un total de 13,4% dintre sloveni au primit deja prima doză de vaccin anti-COVID-19, iar 6,5%, şi pe cea de-a doua.

Incidenţa noilor infecţii a crescut uşor la 590,97 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt