Șobolanii au invadat Academia de Poliție - Focus Prima TV

Șobolanii au invadat Academia de Poliție

Studenții Academiei de Poliție locuiesc în condiții greu de imaginat pentru secolul XXI. Pe holul căminelor se plimbă șobolanii, apa caldă nu curge la robinet, iar băile sunt mizerabile. Reprezentanții sindicatului Europol spun că până și în penitenciare condițiile sunt mult mai bune decât în căminele studențești.

Chiar dacă poate pare greu de crezut, aceste imagini au fost filmate pe holurile căminelor de la Academia de Poliție. Un student a fost șocat când a ieșit din cameră și a văzut că pe lângă ușa lui se plimbă șobolanii. Și asta nu este tot, lista de probleme este interminabilă. Viitorii polițiștii au cerut ajutorul sindicatului Europol, pentru că nu au cum să trăiască în aceste condiții.

Șefii Academiei de Poliție din București ridică din umeri. Le-au spus studenților că dacă vor condiții mai bune trebuie să pune ei mână de la mână, să strângă bani și să își rezolve problemele.

Sindicalițștii spun că tot ce se întâmplă reprezintă doar consecința managementului dezastruos din ultimii 10-15 ani. Mai mulți studenți s-au strâns serile trecute și au vrut să înceapă o grevă, poate așa o să îi bage și pe ei cineva în seamă. Însă, conducerea instituției le-a tăiat rapid aripile.

La Academia de Poliție din București învață în acest moment 745 de studenți.

Total
12
Shares
Total
12
Share