Socialiştii lui Igor Dodon cer demisia Maiei Sandu şi alegeri prezidenţiale anticipate

Socialiştii lui Igor Dodon cer demisia Maiei Sandu şi alegeri prezidenţiale anticipate

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) - condus de fostul preşedinte prorus al republicii Igor Dodon - cere demisia Maiei Sandu şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate într-o declaraţie aprobată de Consiliul republican al PSRM, reunit duminică, la Chişinău, relatează Ziarul de Gardă, Agora.md, Deschide.md şi TV8.

Socialiştii o acuză pe Sandu că ar fi influenţat decizia Curţii Constituţionale, care a dat undă verde alegerilor legislative anticipate.

PSRM susţine că decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa circumstanţelor de dizolvare a parlamentului, a fost "adoptată sub presiunea vădită a preşedintelui Maia Sandu", calificând-o drept o "lovitură de stat cu scopul de a instaura în (Republica) Moldova un regim de guvernare externă, în interesul curatorilor de peste hotare ai lui Sandu".

Pe pagina sa de Facebook, Igor Dodon scrie că "Partidul Socialiştilor consideră că Maia Sandu a participat direct în complotul antistatal, antinaţional şi anticonstituţional împotriva ţării noastre şi al poporului ei. Cerem demisia Maiei Sandu şi alegeri anticipate a preşedintelui Republicii Moldova".

Mai mult, liderul prorus al PSRM o acuză pe Maia Sandu că ar fi implicată în răpirea ex-judecătorului ucrainean Mykola Chaus de pe teritoriul Republicii Moldova şi că ar fi permis desfăşurarea unei operaţiuni ilegale a serviciilor speciale ucrainene pe teritoriul Republicii Moldova, fără să aducă vreo probă.

În acelaşi timp, Dodon, în numele socialiştilor, îşi exprimă neîncrederea faţă de actuala componenţă a Curţii Constituţionale şi cere demisia judecătorilor Domnica Manole, Liuba Şova şi Nicolae Roşca.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt