Şoferii români de TIR, în Parlamentul European

Şoferii români de TIR, în Parlamentul European

Şoferii români de TIR vor merge în Parlamentul European să ceară parcări sigure! Un europarlamentar român i-a invitat în Comisia de Petiţii să vorbească despre problemele pe care le au pe şoselele din Uniune. Totul vine după ce în luna mai un şofer român a fost ucis într-o parcare din Franţa. Iar săptămâna trecută un alt conducător de tir era cât pe ce să aibă aceeaşi soartă, tot în Franţa

Atacurile din parcările din Europa, încheiate uneori intr-un mod sangeros, i-au făcut pe şoferii români de camion să ia atitudine. Mesajul lor va ajunge în Parlamentul European. La mijlocul lunii iulie, vor vorbi în faţa Comisiei de Petiţii, la invitaţia unui europarlamentar român.

Adriana Mureşan este cea care a iniţiat petiţia online Opriţi Asasinatele Şoferilor în Parcări. Acum va merge la
Parlamentul European cu un set de propuneri. Una dintre ele vizează crearea unei aplicaţii de tip SOS prin care şoferii să poată semnala imediat când se află în pericol.

S-ar elimina astfel bariera lingvistică de care mulţi dintre şoferi se lovesc când sună la 112. Iluminarea parcărilor pentru camioane - acum aflate în beznă, precum şi instalarea unor camere de supraveghere şi interzicerea intrării altor tipuri de vehicule în aceste spaţii sunt celealte solicitări.

La mijlocul lunii mai, Mihai Spătaru, un şofer român de tir, a fost atacat cu sabia într-o parcare din Franţa şi ucis. Soţia lui a fost martoră la tragedie. Trei săptămâni mai târziu, un alt şofer român a fost la un pas să-şi piardă viaţa în acelaşi mod. Tot în Franţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt