Spitalul cu un singur anestezist

Spitalul cu un singur anestezist

Numărul mare de infectări cu SARS COV 2 în rândul cadrelor medicale aduce multe spitale în impsobilitatea de a-şi mai desfăşura normal activitatea. Este şi cazul spitalului de Pediatrie din Piteşti. Desoebit de grav este faptul că în această unitate medicală cei care lipsesc sunt anesteziştii,
adică specialiştii a căror muncă este în tratarea formelor grave de COVID-19.

Până acum o săptămână, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti erau angajaţi 3 medici anestezişti. În momentul de faţă unitatea medicală mai poate conta doar pe serviciile unui singur astfel de specialist.

Cu un singur anestezist disponibil, singura clinică pediatrică din judeţul Argeş apelează la o soluţie disperată. În cazul în care în operaţiile de rutină ale micilor pacienţi apar complicaţii, aceştia vor fi transferaţi la spitalul judeţean.

Situaţia a ajuns şi în atenţia autorităţilor locale.

Criza medicilor anestezişti se regăseşte la nivelul întregului judeţ. Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Mioveni a stat închisă mai mult de 6 luni tot pentru că nu au existat cadre medicale specializate care să-i îngrijească pe bolnavi.

https://youtu.be/izvYQK8-JNo

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt