Spitalul modular de la Leţcani, redeschis cu întârziere. Au fost deja internaţi primii pacienţi

Spitalul modular de la Leţcani, redeschis cu întârziere. Au fost deja internaţi primii pacienţi
Inquam Photos / Liviu Chirica

Spitalul mobil de la Leţcani a început să primească din nou pacienţi, după ce redeschiderea a fost amânată din cauza unor probleme cu instalaţia de oxigen. Primii cinci pacienţi au fost transferaţi marţi seara de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, potrivit managerului unităţii medicale dr. Florin Roşu.

Este vorba despre pacienţi cu forme medii ale COVID, care „nu necesită suport mare de oxigen şi pot beneficia de oxigenoterapie cu ajutorul concentratoarelor”. Secţia ATI, care va funcţiona iniţial cu şase paturi, încă nu a fost redeschisă.

„După finalizarea montării, umplerii şi verificării bunei funcţionalităţi a stocatorului de oxigen vom putea îngriji şi pacienţi în terapie intensivă. Pacienţii vor trece prin triajul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Sf. Parascheva Iaşi, vor fi evaluaţi, consultaţi şi vor fi direcţionaţi spre Spitalul Modular. Am operaţionalizat două saloane, în total 20 de pacienţi”, a precizat medicul Florin Roşu.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt