Spitalul Witting din Bucureşti nu mai face internări pentru chirurgie şi medicină internă din cauza focarului de Covid

Spitalul Witting din Bucureşti nu mai face internări pentru chirurgie şi medicină internă din cauza focarului de Covid

Spitalul Witting dinBucureşti nu mai face internări la chirurgie generală şi medicină internă, din cauza numărului mare de infectări cu Covid, atât la pacienţi, cât şi în rândul personalului medical.

Măsura va fi valabilă pentru următoarele patru zile.

În urma anchetei epidemiologice care a avut loc, s-a constatat existenţa unui număr mare de infectări la personalul medical şi la pacienţi în secţiile de chirurgie generală, medicină internă şi la farmacie. În aceste condiţii, s-a luat mpsura sistării internărilor până în 30 ianuarie.

Totodată, pacienţii care au fost contacţi cu cei pozitivi vor fi izolaţi şi vor sta singuri în saloane, iar angajaţii care i-au îngrijit vor fi identificaţi.

De asemenea, toţi angajaţii de la chirurgie generală, medicină internă şi farmacie vor fi testaţi.

Wiiting este unul dintre cele 9 spitale din Bucureşti unde s-au constatat focare de Covid. Marţi dimineaţă, acolo fuseseră confirmate zece infectări în rândul personalului medical şi auxiliar.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt