Steve Simon, şeful WTA, nu susţine sancţionarea jucătorilor din cauza crizei din Ucraina

 Steve Simon, şeful WTA, nu susţine sancţionarea jucătorilor din cauza crizei din Ucraina

Steve Simon, şeful Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis (WTA), este de părere că sportivii nu ar trebui penalizaţi individual pentru ''deciziile unei conduceri autoritare'', în contextul unei dezbateri privind excluderea jucătorilor din Rusia şi Belarus din circuitele profesioniste, transmite Reuters.

Jucătorii din Rusia şi Belarus pot evolua în turneele ATP şi WTA, dar fără numele şi drapelul ţării lor, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina cu complicitatea Belarusului.

În schimb, cele două ţări au fost excluse din Cupa Davis şi Cupa Billie Jean King, deşi Rusia deţinea titlul în ambele competiţii.

''Nu se ştie niciodată ce poate să aducă viitorul. Dar pot să spun că nu ar trebui niciodată sancţionaţi sportivii din circuitele noastre ca rezultat al unor decizii politice luate de conducerea ţării lor. Ar fi nevoie de ceva foarte semnificativ pentru a face o asemenea schimbare, dar din nou nu ştim unde va duce asta'', a declarat Steve Simon.

Ministrul britanic al sporturilor, Nigel Huddleston, a afirmat marţi că Daniil Medvedev, campionul de la US Open, ar trebui să furnizeze asigurări că nu îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin dacă vrea să fie admis în acest an la Wimbledon.

Simon a adăugat că WTA ar putea fi forţată să-şi schimbe atitudinea dacă guvernele nu vor mai permite jucătorilor din Rusia şi Belarus să intre în ţările lor, pentru că ar trebui să respecte aceste reguli noi.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt