Steven Segal, susţinător al lui Putin

Steven Segal, susţinător al lui Putin

Vladimir Putin are susţinători chiar şi la Hollywood! Steven Seagal este unul dintre ei. Actorul a mers în Ucraina pentru a
vedea cu ochii săi urmările bombardamentelor. A vizitat închisoarea din Olenivka, unde au fost ucişi aproximativ 50 de prizonieri de război. Actorul le dă crezare ruşilor şi sustine că Zelenski ar fi fost cel care ar fi ordonat torturarea prizonierilor.

Steven Seagal a primit cetăţenia rusă în 2016 iar în 2018 Rusia l-a numit pe actor reprezentant special al Ministerului
Afacerilor Externe de la Moscova. În 2021, Seagal s-a alăturat partidului ”Doar Rusia - Patrioţi pentru Adevăr.”

Steven Seagal se află în Ucraina pentru a filma un documentar despre războiul din Donbas. Suţinătorul Kremlinului s-a întâlnit în vizita sa la închisoarea din Olenivka şi cu Denis Puşilin, liderul separatist al Republicii Populare Doneţk.

Vladimir Putin nu este susţinut şi apreciat numai de oligarhi şi unii actori ci şi de celebrul balerin Serghei Polunin.

Deşi are cetăţenie ucraineană, rusă si sârbă, Polunin s-a considerat întotdeauna rus. Iar cele mai recente două tatuaje
de pe piept, cu chipul lui Putin vin să demonstreze acest lucru.

Balerinul, care are aproximativ 250 de mii de urmăritori pe Instagram a postat o poză cu noile tatuaje în semn de
mândrie. Reacţia internauţilor a fost însă una dură.

Serghei Polunin este considerat cel mai bun balerin al geenraţiei sale. La doar 19 ani a devenit cel mai tânăr primbalerin din istoria London Royal Ballet, una dintre cele mai prestigioase companii de balet din lume. Polunin şi-a arătat susţinerea faţă de liderul de la Kremlin încă din 2018, când a spus că preşedintele rus a fost tratat nedrept de presă în unele părţi ale lumii şi că vede lumină atunci când îl priveşte. Atunci Polunin şi-a tatuat şi primul chip al lui Putin pe piept. La scurt timp după declaraţiile controversate, barlerinul anunţa că a primit cetăţenie rusă

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt