Stupul Carte, manual 3D pentru copii

Stupul Carte, manual 3D pentru copii

Stupul- carte, un proiect unic al unui apicultor prahovean, a devenit un material didactic extrem de atractiv pentru copii. Cu ajutorul acestuia, cei mici învaţă mai uşor cum se desfăşoara viaţa într-o comunitate de albine. Creatorul
stupului cu pereţi de plexiglas prin care se văd albinele, a inventat şi o poveste prin care le explică copiilor totul despre lumea albinelor, într-o manieră atractivă şi uşor amuzantă.

Mihai Apostolescu este intiţiatorul primei stupine turistice din România, iar prin proiectul ”Stupul-carte”, îşi doreşte să îi familiarizeze pe copii cu lumea fascinantă a albinelor. Prezentarea a fost concepută sunt forma unei poveşti, prin care copiii află totul despre…viaţa în stup şi…câtă miere poate să producă o albină!

De această dată, spectatori au fost copiii de la grădiniţa şi scoala generală din Câmpina. Iar ca totul să fie înţeles cât mai uşor…s-a trecut la proba practică! S-a intrat în casa albinelor!

Magia i-a cuprins repede pe micuţii…extrem de curioşi.

Lecţia ”vie” a parcurs întregul drum de la crearea stupui, până la producerea mierii. Micuţii au văzut inclusiv şi… cum înţeapă o albină.

Incursiunea în lumea albinelor nu se putea termina fără ca cei mici să nu guste din miere. România a ajuns, conform datelor centralizate la nivel european, ţara cu cea mai mare producţie de miere din Uniunea Europeană cu peste 35.000 tone de miere de albine

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt