SUA a evacuat 500 de afgani din Uzbekistan

SUA a evacuat 500 de afgani din Uzbekistan

Statele Unite au anunţat marţi că au evacuat aproape 500 de "militari şi civili" afgani din Uzbekistan, o ţară care nu mai are refugiaţi fugind din calea talibanilor, potrivit guvernului de la Taşkent, notează AFP.

Un purtător de cuvânt al ambasadei americane a declarat pentru AFP că Statele Unite au evacuat 494 "militari şi civili" afgani de pe aeroportul Termez (sud) cu ajutorul guvernului uzbec.

"Evacuarea a fost finalizată la 12-13 septembrie", a precizat el prin telefon.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului uzbec de Externe, Yusup Kabuljanov, a confirmat luni evacuările, declarând reţelei private Kun.uz că "toţi refugiaţii afgani au părăsit teritoriul Uzbekistanului", dar fără a preciza cifre.

Un membru al ambasadei americane declarase pentru AFP în august că aproximativ 1.500 de afgani au trecut ilegal frontiera dintre cele două ţări după ce talibanii au preluat controlul la mijlocul lui august asupra oraşului Mazar-i-Sharif în drumul lor drum spre Kabul.

Dornic să întreţină relaţii cu talibanii, Uzbekistanul s-a abţinut în majoritatea cazurilor să facă declaraţii cu privire la numărul sau statutul refugiaţilor prezenţi pe teritoriul său.

Cu puţin timp înainte de capturarea Kabulului de către talibani, Uzbekistanul şi Tadjikistanul, învecinate cu Afganistanul, s-au confruntat cu un aflux de soldaţi afgani loiali guvernului precedent.

Într-o rară declaraţie din august, Uzbekistanul a indicat că a returnat 150 de persoane în Afganistan la cererea lor şi după discuţii cu talibanii pentru a le garanta siguranţa.

Tadjikistanul, care are o frontieră de peste 1.300 de kilometri cu Afganistanul şi a refuzat dialogul direct cu talibanii, nu a furnizat informaţii cu privire la numărul de refugiaţi de pe teritoriul său.

Ministrul de interne Ramazon Hamro Rahimzoda a declarat la începutul lunii septembrie că Tadjikistanul nu poate primi cele aproximativ 80 de familii afgane care se refugiaseră la frontieră din cauza lipsei de infrastructură pentru a le găzdui.

Situaţia din Afganistan ar urma să fie în centrul discuţiilor Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OSC) care vor avea loc săptămâna aceasta în Tadjikistan. Din această organizaţie interguvernamentală asiatică fac parte China, India, Pakistanul, Rusia şi patru foste republici sovietice din Asia Centrală.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreafganievacuaresuauzbekistan
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt